Primark dă startul sezonului festiv și lansează campania „Style Your Season”, care aduce inspirație pentru fiecare moment special al sărbătorilor de iarnă printr-o selecție variată de produse în tendințe, la prețuri accesibile. De la ținute de petrecere care atrag toate privirile și tricotaje călduroase, până la decorațiuni pentru casă și idei de cadouri pentru cei dragi, la Primark oricine se poată bucura de sărbători în propriul stil.
Anul acesta, Primark lansează
cea mai variată colecție de pijamale festive de până acum, cu și mai multe
opțiuni de modele asortate pentru întreaga familie. Cu prețuri începând de la
doar 10 lei pentru copii și 34 de lei pentru adulți, Primark le oferă
clienților posibilitatea de a găsi articole potrivite pentru fiecare ocazie, fără
a face compromisuri în privința stilului sau a bugetului.
„Sezonul sărbătorilor este
diferit pentru fiecare dintre noi, iar campania își propune să îi ajute pe
clienții noștri să se bucure de fiecare moment, în propriul stil. Am reunit
moda, calitatea și prețurile accesibile într-o gamă variată de produse, de la
ținute de petrecere și pijamale asortate pentru întreaga familie, până la
cadouri și articole pentru casă. Indiferent de ocazie, ne dorim ca fiecare
client să găsească ceea ce caută, la un preț care să îl încânte,” declară Matt
Houston, Chief Customer & Digital Officer la Primark.
Ținute pentru fiecare ocazie
din sezonul festiv
În centrul campaniei se află
colecția Primark dedicată sezonului festiv, care reunește piese în tendințe și
articole vestimentare versatile, ușor de integrat în garderobă, potrivite
pentru orice ocazie, de la petrecerile de la birou și ieșirile în oraș, până la
reuniunile de familie și planurile de ultim moment.
Pentru cei care adoră să se
îmbrace elegant și să strălucească, Coleen Rooney revine cu cea de-a treia
colecție By Coleen, care aduce în prim-plan eleganța și farmecul
sezonului festiv. De la catifea și satin, până la paiete și detalii
strălucitoare, colecția propune ținute care atrag toate privirile, dar și piese
asortate, pentru un look sofisticat. Cu prețuri începând de la doar 40 de lei,
colecția este deja disponibilă în magazinele Primark.
Actorul irlandez Emmett J.
Scanlan debutează ca imagine a campaniei de Crăciun Primark Man 2026,
prezentând o colecție care îmbină influențele clasice cu un stil contemporan și
relaxat. Costumele din materiale texturate, cu croieli slim-fit, oferă o notă
elegantă ținutelor pentru ocazii speciale, în timp ce paltoanele în carouri,
jachetele cu căptușeală pufoasă și gecile bomber matlasate adaugă stil și
confort ținutelor de zi cu zi. Garderobă de iarnă poate fi completată cu piese
confortabile și ușor de purtat, iar prețurile pornesc de la 60 de lei.
Pentru toate momentele de
relaxare
Crăciunul nu înseamnă doar
ținute elegante și petreceri, ci și dimineți liniștite, seri confortabile
petrecute acasă și mai mult timp alături de cei dragi, inclusiv prietenii
necuvântători. De la tricotaje călduroase și articole vestimentare
confortabile, până la pijamale asortate, Primark are opțiuni pentru toate
aceste momente de relaxare. Colecția de pijamale pentru întreaga familie
include modele variate cu prețuri începând de la 30 de lei pentru copii și 50
de lei pentru adulți, de la clasicele pijamale din flanel și cele cu imprimeuri
în carouri sau dungi, până la modele vesele, inspirate de personaje îndrăgite
precum Grinch, Winnie, Mickey Mouse sau din filmul Singur acasă. Iar
pentru că și prietenii patrupezi fac parte din familie, colecția include și
modele asortate pentru câini, astfel încât toți membrii familiei să se bucure
de atmosfera festivă.
Detaliile care completează
atmosfera de sărbătoare
Colecția de decorațiuni și
accesorii pentru casă Primark aduce atmosfera sărbătorilor în fiecare colț al
locuinței. Inspirată de căldura și nostalgia Crăciunului de altădată, colecția
îmbină motivele tradiționale cu detalii amuzante. Aceasta include lenjerii de
pat, perne decorative și pături, lumânări de sezon, decorațiuni și articole
elegante pentru aranjarea mesei. Cu prețuri începând de la doar 6 lei, există
numeroase modalități accesibile de a aduce magia Crăciunului acasă.
Pentru cei care pregătesc deja
lista de cadouri de Crăciun, Primark propune o gamă variată de produse, de la
articole de frumusețe și parfumuri, până la accesorii și mici surprize perfecte
pentru a fi oferite celor dragi. Iar pentru persoanele cărora le este mai greu să
aleagă un cadou, cardurile cadou Primark reprezintă o alternativă inspirată.
Acestea sunt disponibile în magazinele Primark precum și online accesând www.primarkgiftcards.com.
Pentru mai multe informații
despre colecțiile Primark dedicate sezonului festiv, prețuri și
disponibilitatea produselor în magazine, accesați website-ul Primark România.
***
Despre Primark
Primark a fost fondat pornind
de la convingerea că fiecare persoană merită să arate și să se simtă bine, fără
să plătească mai mult. Brandul își propune să ofere produse de calitate, la
prețuri accesibile, fără compromisuri, de la articole vestimentare în tendințe
până la produse esențiale pentru fiecare zi, concepute să reziste în timp.
Fondat în Irlanda, în 1969, Primark este astăzi un retailer internațional de
modă, cu peste 500 de magazine în 21 de țări din Europa, Statele Unite și
Orientul Mijlociu și peste 80.000 de angajați. În fiecare săptămână, milioane
de clienți aleg Primark pentru o gamă variată de produse, de la articole de
bază, precum tricouri și șosete, până la cele mai noi tendințe în modă, toate
la prețuri accesibile.
Primark pune magazinele fizice
în centrul activității sale, contribuind la revitalizarea zonelor comerciale și
a centrelor de retail și oferă clienților experiențe de cumpărături plăcute,
care încurajează interacțiunea și socializarea. Totodată, compania își propune
să genereze schimbări pozitive, concentrându-se pe prelungirea duratei de viață
a articolelor vestimentare, protejarea mediului și susținerea condițiilor de
trai ale persoanelor implicate în producția hainelor Primark.
.jpg)
.jpg)

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu