Asociația Dieteticienilor din România cu sprijinul Nestlé România lansează primul studiu asupra stilului de viață al Generației Z

 




București, 18 iunie 2025. Un studiu amplu realizat de Asociația Dieteticienilor din România cu sprijinul Nestlé România, ne oferă o radiografie fără precedent a stilului de viață și a obiceiurilor alimentare în rândul tinerilor cu vârsta între 18 și 30 de ani din România, așa numita Generație Z. Una dintre constatările cele mai surprinzătoare este că aproape o treime din tinerii români sunt supraponderali sau obezi.

 

Susținerea acestui studiu face parte din eforturile Nestlé de a contribui la promovarea unui stil de viață sănătos pe plan local, începând cu înțelegerea nevoilor diferitelor generații.

 

„Avem în acest studiu o radiografie extrem de valoroasă a stilului de viață și alimentație în rândul Generației Z, preponderent din mediul urban. Astfel de studii, mai ales dacă sunt corelate și cu alte date statistice, pot ajuta la evaluarea stării de sănătate a acestei categorii de vârstă la nivel național, precum și la elaborarea de politici sociale, medicale și profesionale, pentru că vorbim de o generație aflată la începutul carierei profesionale”, explică Nicoleta Tupiță, dietetician autorizat și Manager Nutriție Nestlé Europa de Sud-Est

 

Studiul „Evaluarea stilului de viață și a obiceiurilor alimentare în rândul tinerilor cu vârsta între 18 și 30 de ani din România”, a fost realizat în perioada 3 februarie – 11 mai 2025, pe un eșantion de 1205 participanți din România, dintre care 47% femei și 53% bărbați, vârsta medie a grupului fiind un pic peste 23 de ani.

 

„Generația Z nu este doar cea mai conectată generație, ci și una aflată la răscruce între alegeri alimentare sănătoase și riscuri tot mai mari asociate stilului de viață modern. Studiul nostru ne oferă o bază solidă pentru dezvoltarea de măsuri preventive și intervenții adaptate realităților actuale ale acestei generații, reflectând atât provocările, cât și oportunitățile care definesc comportamentele lor nutriționale și cotidiene. Mai mult, tinerii români manifestă un interes ridicat pentru alegeri informate evidențiat printr-un procent de peste 85% dintre respondenți care citesc etichetele produselor cel puțin ocazional. Este esențial să valorificăm acest interes crescut al tinerilor, transformând aceste tendințe în pârghii concrete pentru promovarea unui stil de viață sănătos”, spune Dr. Laura Gavrilaș, Nutriționist – Dietetician autorizat, Lector universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

 

Studiul a relevat că majoritatea participanților (60.8%) au un Indice de Masă Corporală (IMC) în intervalul normal, însă aproximativ 32,5% sunt supraponderali sau obezi. Distribuția IMC-ului evidențiază diferențe semnificative între sexe: 68% dintre femei se încadrează în categoria de greutate normală, în timp ce 42% din bărbați sunt supraponderali sau au diferite grade de obezitate.

 

„Îngrijorător este faptul că unul din trei tineri sunt supraponderali sau prezintă obezitate, acest procent fiind mult mai ridicat în rândul bărbaților. Printre factorii alimentari corelați cu un IMC crescut se numără consumul frecvent de băuturi carbogazoase, mezeluri, carne roșie și dulciuri. În plus, doar 46% din totalul respondenților își ating nivelul recomandat de activitate fizică săptămânală”, explică Laura Gavrilaș.

 

Astfel, 9,4% din respondenți au spus că nu practică niciun fel de activitate fizică, 44,5% au spus că practică o activitate fizică insuficientă, adică sub 150 de minute de efort fizic moderat pe săptămână, iar 46,1% practică un efort fizic adecvat, adică mai mult de 150 de minute pe săptămână. 

 

Majoritatea covârșitoare a respondenților (95.1%) au declarat că urmează un model alimentar omnivor, consumând alimente de toate tipurile, inclusiv carne, lactate, ouă, fructe, legume și cereale. Modelele alimentare bazate predominant pe plante au fost rare: 1.8% au raportat un model pescetarian, în timp ce 1.6% au declarat că sunt vegani, 1.4% vegetarieni, și doar 0.1% urmează o dietă raw vegană.

 

De asemenea, aproape 93% din respondenți consumă 2 sau 3 mese principale pe zi. Femeile tind să urmeze mai strict structura clasică de 3 mese, în timp ce bărbații declară mai frecvent consumul a 4 sau mai multe mese (5,78% față de 1,59%). Diferențele sunt semnificative statistic, sugerând posibile variații în obiceiurile alimentare zilnice între sexe.

 

„Vom continua să explorăm obiceiurile de viață și alimentație ale tinerilor pentru a ne putea da seama, cel puțin la nivel exploratoriu, cum trăiește, muncește, se relaxează și doarme, și mai ales ce mănâncă Generația Z, cea pe care ne bazăm acum atât de mult atunci când vorbim de viitorul României”, încheie Nicoleta Tupiță, dietetician autorizat și Manager Nutriție Nestlé România, Bulgaria și Țările Adriatice.

 

 

 


 


 


 


 


CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu