De Ziua Culturii Naționale, Fundația Dana Voiculescu a lansat o nouă inițiativă dedicată copiilor cu vârste între 10 și 15 ani: concursul de poezie „Fii poet pentru o zi”. Proiectul își propune să celebreze creativitatea, sensibilitatea și forța expresivă a limbii române, oferindu-le tinerilor un cadru autentic de afirmare artistică.
Dana Voiculescu a conceput acest demers educațional și
cultural, ce încurajează copiii să își exprime emoțiile și valorile prin
intermediul poeziei, pornind de la trei concepte fundamentale care definesc
activitatea Fundației: Împreună, Prietenie și Iubire. Aceste
cuvinte-cheie devin teme de reflecție și inspirație, participanții având
libertatea de a alege unul dintre ele sau de a le integra pe toate trei în
creația lor poetică.
Totodată, aceasta a vorbit și despre motivația personală din
spatele proiectului: „Ideea acestei campanii a venit cât se poate de
natural. Poezia a făcut și face parte din viața noastră încă de când eram
copii. Cu toții am crescut cu poeții români și, sincer, încă mă întorc la ei
ori de câte ori simt nevoia de inspirație sau liniște. Cred că poezia are acest
dar special, de a ne ajuta să ne înțelegem atât pe noi, cât și pe ceilalți. Așa
s-a născut și concursul „Fii poet pentru o zi”, din dorința de a le oferi
copiilor între 10 și 15 ani un spațiu în care să se exprime liber, să aibă
curaj să simtă și să pună în cuvinte ceea ce trăiesc. Toate proiectele
Fundației pornesc din inimă. Ne dorim să creăm contexte în care copiii să se
simtă văzuți, susținuți și încurajați să viseze. Iar prin acest concurs
celebrăm nu doar creativitatea lor, ci și frumusețea și forța limbii române.”
Inițiativa Danei Voiculescu, prin Fundația pe care o
conduce, își propune nu doar să descopere talente, ci și să cultive atașamentul
față de cultură și literatură într-o etapă esențială de formare personală.
Într-un context dominat de comunicarea digitală rapidă, proiectul readuce în
prim-plan valoarea cuvântului scris și importanța exprimării autentice.
„Prin „Fii poet pentru o zi” ne-am dorit să le oferim copiilor
o experiență care să le dea mai multă încredere în propriul talent și să-i
apropie, firesc, de frumusețea limbii române. Este un concurs național, primim
poezii din toată țara, iar până acum ne-au ajuns creații din 18 județe și chiar
din Republica Moldova. Ne bucură enorm și ne arată că există un interes real
pentru cultură și pentru exprimarea artistică. Bineînțeles, vom premia efortul
și talentul acestor copii. Dar dincolo de premii, ne-am dorit să punem accent
pe creativitate, mai ales într-o perioadă în care ecranele le captează atât de
mult atenția. Cred că este important să le oferim alternative care să le
stimuleze imaginația, sensibilitatea și curajul de a se exprima prin cuvânt.”
a declarat Dana Voiculescu.
Înscrierile
sunt deschise până la data de 9 martie, iar câștigătorii vor fi
desemnați pe 21 martie, de Ziua Mondială a Poeziei: o alegere simbolică
ce subliniază legătura directă dintre concurs și celebrarea artei poetice la
nivel global.
Procesul de jurizare va fi realizat de o comisie formată din
profesori de Limba și Literatura Română din școlile beneficiare ale Fundației,
alături de echipa Fundației Dana Voiculescu. Evaluarea va avea în vedere
criterii precum originalitatea, coerența tematică, expresivitatea și
autenticitatea discursului poetic.
La nivelul premiilor, competiția include:
- Locul
I – un premiu în bani în valoare de 1.500 de lei, acordat unui
singur câștigător, ca recunoaștere a talentului și a expresivității
artistice;
- 10
Premii speciale – constând în cărți și rechizite școlare, destinate
participanților ale căror creații se remarcă prin sensibilitate și
autenticitate, încurajând astfel lectura și dezvoltarea creativă.
Prin această campanie, Fundația Dana Voiculescu își
consolidează misiunea de a sprijini educația și cultura, oferindu-le copiilor
oportunități concrete de afirmare și dezvoltare personală.
„Fii poet pentru o zi” devine astfel o invitație adresată
tinerei generații de a descoperi că, prin cuvinte, pot construi punți, pot
transmite emoții și pot lăsa o amprentă personală asupra lumii din jurul lor.
Link înscriere: Fii poet
pentru o zi - Fundația Dana Voiculescu
Despre Fundația Dana Voiculescu
Fundația Dana Voiculescu este o organizație
non-guvernamentală care sprijină copii, vârstnici și viețuitoare prin programe
educaționale, umanitare și sociale. Prin proiecte precum Caravana
Solidarității, Fundația a ajuns în zeci de comunități din țară, aducând nu doar
ajutoare materiale, ci și speranță, respect și demnitate.
Detalii pe: www.fundatiadanavoiculescu.ro
Puterea BINELUI. Puterea NOASTRĂ!


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu