Puratos, liderul mondial în domeniul materiilor prime pentru brutărie, patiserie, cofetărie și ciocolaterie, anunță principalele tendințe care vor influența aceste industrii în sezonul primăvară–vară 2026. Concluziile provin din studiul Taste Tomorrow, cel mai amplu program global de cercetare dedicat consumatorilor de panificație, realizat în parteneriat cu Ipsos Global.
Studiul integrează răspunsurile a peste 20.000 de
consumatori din 50 de țări, interviuri cu clienți și experți din industrie,
precum și analize senzoriale complexe. În plus, pentru identificarea și
validarea tendințelor, sunt utilizate tehnologii avansate de inteligență
artificială, aplicate pe peste 100 de milioane de mențiuni din social media,
colectate în ultimii trei ani.
Premiumul accesibil devine noul standard
Una dintre cele mai puternice tendințe este creșterea
accelerată a segmentului „premium bites”, care a devenit al doilea cel mai
dinamic trend global în panificație. Consumatorii, în special Millennials
și Gen Z, aleg produse artizanale sofisticate, precum pâinile cu maia
personalizate, nu doar pentru gust, ci și ca formă de recompensă personală.
Conceptul de „little treat culture” redefinește consumul:
în lipsa unor obiective financiare majore accesibile, consumatorii preferă mici
plăceri frecvente, care oferă satisfacție imediată. Astfel, produsele premium
nu mai sunt rezervate ocaziilor speciale, ci devin parte din rutina zilnică.
Revenirea clasicelor, reinterpretate premium
Interesul pentru produse clasice de panificație este în
creștere accelerată, însă într-o versiune reinventată. Căutările online
pentru baguette au crescut cu 225%, pentru bagel cu 179%, iar pentru pâine
cu maia cu 85%.
Consumatorii asociază premiumul cu trei elemente cheie:
calitatea ingredientelor, măiestria artizanală și textura. Produsele realizate
manual, din ingrediente naturale și după rețete autentice sunt percepute ca
fiind superioare, iar transparența și storytelling-ul devin esențiale în
construirea valorii.
Textura, noul diferențiator major
Textura devine un factor decisiv în alegerea produselor.
Sunetul unei cruste crocante, straturile fine ale aluatului laminat sau
consistența aerată a unei pâini contribuie direct la percepția de calitate. Cu 7 din 10 consumatori care declară că
apreciază produsele cu texturi variate, această dimensiune devine un
element central nu doar în experiența de consum, ci și în atractivitatea
vizuală în social media. În paralel, produsele pe bază de cereale integrale și
semințe câștigă teren, combinând beneficiile nutriționale cu o experiență
gustativă complexă.
Autenticitatea locală revine în prim-plan
După ani dominați de produse spectaculoase vizual,
gândite pentru social media, consumatorii se întorc către produse de
panificație și patiserie care par reale, au o poveste și sunt ancorate în
tradiție. Conform studiului Taste Tomorrow, 66% dintre consumatori preferă
produsele realizate de artizani locali, iar interesul pentru preparate
„autentice” este în creștere accelerată, inclusiv în căutările online. Această
schimbare reflectă o nevoie mai profundă de conexiune cu originea alimentelor,
dar și o căutare a calității, transparenței și sensului. Rețetele tradiționale,
ingredientele locale și tehnicile consacrate devin diferențiatori reali într-o
piață saturată de trenduri efemere, oferind nu doar gust, ci și încredere,
apartenență și valoare culturală.
Maiaua, aromele naturale (fructe uscate, brânzeturi
maturate, ierburi) și aprovizionarea locală sunt semnale puternice de calitate.
În retail, conceptul de „made with real ingredients” devine un standard, iar
încrederea este principalul motiv pentru care consumatorii acceptă prețuri mai
ridicate.
Fuziunea culturală și influențele globale
O altă direcție importantă este creșterea interesului
pentru arome internaționale, în special din Asia de Sud-Est. Produsele
inspirate din bucătăria filipineză, precum cele cu ube, pandan sau
calamansi, devin din ce în ce mai vizibile la nivel global.
Această tendință este susținută de dorința consumatorilor
de a descoperi combinații noi de gusturi, dar și de interesul pentru
autenticitate și povești culturale. Bucătăria filipineză aduce în prim-plan o
paletă extinsă de ingrediente care inspiră tot mai mult brutarii și patiserii
la nivel global, de la pandan, supranumit „vanilia asiatică”, și cocosul
folosit în toate formele sale, până la calamansi, banana în multiple varietăți,
rambutan, cassava, pastă de fasole roșie și tapioca, toate contribuind la dezvoltarea
unor produse cu arome inedite, texturi diverse și un puternic impact vizual.
Fisticul, de la trend viral
la ingredient premium stabil
Un alt ingredient care a dominat conversațiile
din ultimul an este fisticul, a cărui popularitate online a fost impulsionată
de fenomenul „Dubai chocolate”, iar deși trendul începe să se stabilizeze,
acesta se transformă dintr-un hype viral într-un reper constant în panificație,
patiserie și ciocolaterie.
Astăzi, cele mai dinamice aplicații includ
combinații premium precum ciocolata neagră cu fistic, rulourile și chiflele
umplute cu creme de fistic, dar și reinterpretări de deserturi clasice precum
tiramisu sau cheesecake, unde textura cremoasă și profilul aromatic distinct
contribuie atât la experiența gustativă, cât și la atractivitatea vizuală. În
paralel, fisticul se poziționează ca ingredient premium, asociat cu rafinament
și inovație, în timp ce combinațiile cu fructe de pădure, flori de portocal sau
ciocolată albă deschid noi direcții creative pentru industrie.
„Vedem o schimbare clară în modul în care consumatorii se
raportează la produsele de panificație și patiserie. Nu mai vor doar produse
bune, ci experiențe complete, care combină gustul, textura, povestea și
autenticitatea. Premiumul nu mai este despre preț, ci despre valoare percepută
și conexiune emoțională. Pentru clienții noștri, aceasta este o oportunitate
reală de diferențiere și creștere”, a declarat Andreea Ciocănescu, Marketing Manager
Puratos România.
Despre Puratos
Puratos este un grup internațional care oferă o gamă
completă de ingrediente alimentare inovatoare și servicii dedicate sectoarelor
de panificație, patiserie, cofetărie și ciocolaterie. Compania deservește
artizani, retaileri, producători industriali și operatori din industria food
service în peste 100 de țări din întreaga lume. Sediul central se află în
Belgia, unde compania a fost fondată în 1919.
Puratos crede cu tărie că alimentația are o putere
extraordinară în viața oamenilor și tratează această responsabilitate cu maximă
seriozitate. În acest spirit, compania își propune să susțină succesul
clienților, valorificând tehnologiile, expertiza globală și diversitatea
culturilor culinare pentru a genera noi oportunități. Alături de partenerii
săi, Puratos contribuie la progres prin dezvoltarea de soluții alimentare
inovatoare, orientate către sănătate și bunăstare. Pentru mai multe informații, vizitați www.puratos.com.




0 comentarii:
Trimiteți un comentariu