Avon lansează Perfect Nonsense, o nouă colecție de parfumuri cu ingrediente neașteptate, creată special pentru Gen Z. Dezvoltată împreună cu parfumieri de top, printre care Nisrine Bouazzaoui Grillié, gama reunește trei arome - Peppery Peaches, Choco Tuberose și Bamboozie Cocktail – care combină acorduri contrastante, precum piper roz cu piersici suculente sau ciocolată cu tuberoză. Colecția răspunde dorinței tinerilor de a experimenta cu parfumuri fluide, originale, cu personalitate, la un preț accesibil.
„Odată
cu această lansare, aducem parfumurile de nișă mai aproape de consumatori.
Perfect Nonsense este declarația noastră către o generație care adoră
contradicțiile și vede frumusețea în imprevizibil. Fiecare combinație olfactivă
pare un paradox, însă tocmai această tensiune dă naștere unui parfum care se
transformă pe piele și spune o poveste personală. Invităm pe oricine să
experimenteze, să se joace și să-și construiască propriul «signature scent»
fără reguli”, spune Cristina Avram, Head of Marketing AVON
Romania.
Inspirată de tendințele identificate de Avon în raportul Future
of Beauty 2024, care arată că tot mai mulți tineri preferă
parfumurile fluide și își doresc arome unice, greu de încadrat în categorii
clasice, colecția reunește combinații olfactive curajoase. Astfel, note
considerate tradițional „masculine”, precum piperul roz, bambusul sau
ienupărul, se îmbină surprinzător cu acorduri „feminine” de piersici, tuberoză
sau ciocolată. Rezultatul este o gamă incluzivă, vibrantă și accesibilă, care
celebrează autenticitatea fiecărei alegeri și încurajează experimentarea fără
limite.
Peppery Peaches surprinde prin contrastul
dintre iuțeala piperului roz și dulceața piersicilor, creând un efect
efervescent, aproape electric. Choco Tuberose aduce împreună două lumi
opuse – profunzimea senzuală a ciocolatei negre și eleganța a tuberozei –,
într-un acord catifelat-gurmand, care nu ar trebui să funcționeze, însă o face
perfect. Bamboozie Cocktail propune un mix aromatic între notele
vibrante de ienupăr și aroma vegetală a bambusului, rezultând un parfum
proaspăt-lemnos, cu o alură surprinzătoare și echilibrată.Perfect Nonsense este
disponibilă, în ediție de prelansare, la prețul promoțional de 69 Ron
pentru flaconul de 50 ml până la 31 mai 2025 și poate fi comandată de pe site,
din magazinele francizate Avon sau prin intermediul reprezentanților. De
asemenea, parfumurile pot fi testate în concept store-ul Avon de pe Bulevardul
Aviatorilor 8A, București.
Despre AVON
AVON este prezent de peste 25 de ani pe piața din România, timp în
care și-a menținut o poziție de top în preferințele consumatorilor, reușind în
același timp să pună bazele uneia dintre cele mai mari comunități de femei.
Compania este preocupată nu numai să aducă frumusețe și independenţă femeilor,
dar și să le îmbunătățească viața, promovând rolul lor în dezvoltarea socială, militând
continuu pentru sănătatea și standardul lor de viață.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu