Atelier Devi, Ninina și Naiv Clothing – creatorii de frumos prezenți în luna iunie în Designers Boutique, din București Mall-Vitan

 


ninina



București, 09 iunie 2023 – București Mall-Vitan, primul centru comercial modern din România, aduce nume noi, în luna iunie, în cadrul Designers Boutique. Atelier Devi, Ninina și Naiv Clothing sunt creatorii de frumos care au adus, pentru comunitatea iubitorilor de fashion autentic, din inima capitalei, colecții deosebite, potrivite noului sezon.

Atelier Devi, brandul românesc născut din pasiunea pentru bijuterii elegante care rezistă testului timpului, a pregătit special pentru vizitatorii Designers Boutique modele noi, alături de o selecție din cele mai dorite bijuterii cu perle naturale și aur filat: coliere rafinate, cercei ușor de purtat, cu detalii estivale delicate și prețioase. 


Naiv Clothing


„Suntem printre primele ateliere care folosesc aurul filat în România și ne bucurăm să aducem colecțiile noastre și la Designers Boutique. Cu acest material inovator, îmbinat cu perle naturale și pietre semi-prețioase, reușim să creăm bijuterii moderne, ușor de purtat și extrem de rezistente în timp. Vă invităm să dați viață ținutelor voastre și să alegeți bijuteriile care vă întregesc outfitul de vară și vă duc cu gândul la vacanță”, au declarat Raluca Sima și Brîndușa van Dijk, surorile din spatele brandului Atelier Devi.    


Atelier Devi


În același timp, Ninina, brandul românesc dedicat copiilor, dar și femeilor, ce folosește materiale naturale, sustenabile și produse local, este pregătit să-i încânte cu articole vestimentare deosebite pe vizitatorii pop-up store-ului din inima capitalei.

„Colecția NININA SS23 este gata să-i întâlnească pe toți iubitorii de materiale naturale, fluide și sustenabile, perfecte pentru noul sezon. Cu un stil mixt, de atemporal și actual, aducem la Designers Boutique haine premium, funcționale, cu un twist romantic, care spun povestea unei veri nesfârșite prin hainele menite să fie alături de copii în aventurile urbane de zi cu zi, la plajă sau în vacanțele cu prietenii și bunicii. Ne bucurăm să fim mai aproape de comunitate prin prezența fizică într-un magazin, în care vizitatorii noștri pot testa materialele minuate și pot proba modelele create special pentru ei”, a declarat Irina Neacșu, designerul și fondatorul brandului NININA.

Totodată, brandul autohton, NAIV Clothing, pornit de la dorința de a crea piese vestimentare în care să se regăsească cât mai multe tipologii de femei, se alătură designerilor lunii iunie din cadrul Designers Boutique.  

„Suntem încântați să arătăm tuturor vizitatorilor București Mall-Vitan ținutele noastre care te fac să te simți specială. Lucrate cu multă grijă și pasiune în atelierul propriu din București, articolele vestimentare NAIV Clothing oferă feminitate și confort tuturor celor care aleg să le poarte. Cu materiale naturale și un stil relaxat și modern, piesele vestimentare marca NAIV Clothing sunt extrem de versatile și se pot transforma din ținute de zi, în unele de seară, extrem de ușor”, a precizat Naiv Clothing.   

București Mall-Vitan oferă comunității de designeri și brandurilor autohtone de fashion, de mai bine de cinci ani de zile, un spațiu comercial dedicat și ocazia să-și prezinte creațiile vizitatorilor centrului comercial  și să înțeleagă mai bine experiența de retail offline.  

Pop-up store-ul Designers Boutique, situat la parterul București Mall-Vitan, zona lounge area, aduce în lumina reflectoarelor, în fiecare lună, noi autori români și noi colecții made in RO. Povestea Designers Boutique se scrie, cu pasiune și dedicare, în București Mall-Vitan, unde creațiile autentic românești își găsesc loc în inima orașului și a celor care le poartă cu mândrie. 

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu