Recuperarea copiilor cu dizabilități severe din România a devenit, pentru multe familii, o luptă financiară imposibil de susținut. Un chestionar realizat de Asociația Schimbă Viața Unui Copil (SVUC) în rândul părinților beneficiarilor arată că 40% dintre respondenți nu pot urma integral planul terapeutic recomandat din lipsa fondurilor, iar 25% indică lipsa unui centru terapeutic adecvat drept motiv principal.
În același timp, costurile lunare raportate de părinți
pentru terapii variază între 3.500 – 4.000 lei pentru copiii cu grad de
handicap mediu și pot ajunge la 7.000 – 14.000 lei pentru copiii cu grad
de handicap accentuat, în funcție de complexitatea planului terapeutic și
frecvența recomandată de specialiști. Pentru o parte dintre copii, cheltuielile
cresc suplimentar din cauza echipamentelor medicale necesare, precum ghete
terapeutice, scaune rulante, verticalizatoare și alte dispozitive de sprijin.
Contextul național confirmă dimensiunea acestei presiuni.
La 31 martie 2025, în România erau înregistrați 87.054 de copii cu
dizabilități, dintre care 54.427 aveau dizabilități severe, potrivit
datelor UNICEF. Aproape jumătate dintre acești copii aveau vârste între 7 și 13
ani.
În practică, accesul la terapii rămâne limitat: doar
copiii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate și dețin documentația
necesară (inclusiv certificatul de încadrare în grad de handicap) pot beneficia
de terapii decontate, iar numărul ședințelor este plafonat. Dincolo de aceste
limite, recuperarea depinde, de cele mai multe ori, de resursele financiare ale
familiei.
Înființată în 2021, Asociația SVUC sprijină copiii cu
afecțiuni neuromotorii grave din toată țara prin acces la terapii și
intervenții medicale adaptate nevoilor fiecărui caz, inclusiv în situații cu
diagnostice rare sau extrem de rare. Până în prezent, asociația a susținut 50
de copii, iar suma investită în terapii și intervenții pentru
beneficiari se ridică la aproximativ 4.000.000 lei.
De ce se blochează recuperarea:
bani, timp și lipsa unei soluții integrate
Dincolo de costuri, părinții indică dificultăți care
afectează consecvența recuperării: lipsa unui centru terapeutic adecvat,
oboseala logistică generată de programări multiple în locații diferite, nevoia
de continuitate și echipe multidisciplinare, precum și presiunea emoțională a
recuperării pe termen lung.
Pentru a răspunde acestor nevoi, Asociația SVUC
construiește Centrul Terapeutic „Erica Maria”, un proiect realizat
„cărămidă cu cărămidă”, prin donații și parteneriate care se traduc direct în
spații, echipamente și ore reale de terapie pentru copii. În prezent,
organizația strânge fonduri pentru a ridica în București acest centru
multidisciplinar dedicat copiilor cu afecțiuni neuromotorii, gândit ca o
soluție concretă la recuperarea fragmentată: un singur loc în care copiii să
poată avea acces la terapii esențiale precum kinetoterapie, terapie
ocupațională și integrare senzorială, completate de metode precum masaj
terapeutic, stretching, elongații și termoterapie. Obiectivul este ca centrul
să poată susține zilnic recuperarea pentru aproximativ 30–50 de copii, prin
evaluare, plan terapeutic și intervenții integrate, într-un spațiu adaptat
nevoilor lor și cu sprijinul unei echipe de specialiști.
„Când un copil are nevoie de
recuperare, nu poți pune pauză până luna viitoare. Dar pentru multe familii,
exact asta se întâmplă: planul terapeutic se rupe pentru că nu mai există
buget, iar costurile pot ajunge la 14.000 de lei pe lună. În același timp, din
ce vedem în practică, la nivel național există în jur de 315 centre autorizate
pentru colaborarea cu CNAS pe zona de terapii, ceea ce este mult prea puțin
raportat la nevoile reale ale copiilor cu dizabilități severe. De aceea ne
dorim să construim Centrul Terapeutic ‘Erica Maria’ și căutăm parteneri și
donatori care vor să contribuie”, a declarat Cătălin Chicioroagă, fondator al
Asociației SVUC.
Despre Asociația SVUC
Asociația Schimbă Viața Unui Copil (SVUC) a fost
înființată în 2021 și sprijină copiii cu afecțiuni neuromotorii grave prin
facilitarea accesului la terapii și intervenții medicale, precum și prin
dezvoltarea proiectului Centrului Terapeutic „Erica Maria”, un centru
multidisciplinar dedicat nevoilor complexe ale copiilor și familiilor acestora.


0 comentarii:
Trimiteți un comentariu