„She Commands”, când disciplina militară întâlnește creativitatea în modă

 




Absolvenții unei noi serii de cursanți ai programului de design vestimentar Art&Style School și-au prezentat, în premieră, creațiile în cadrul Galei Absolvenților, ediția 2026. Evenimentul a reunit profesioniști din domeniul modei, invitați speciali și susținători ai tinerilor designeri.

Momentul central al serii a fost lansarea colecției „She Commands”, semnată de Laura Istrate, un manifest dedicat feminității, disciplinei și autenticității. Inspirată din universul militar, colecția reinterpretează rigoarea uniformei într-o manieră feminină, senzuală și contemporană, demonstrând că forța și eleganța pot coexista armonios.




Gala, desfășurată pe 14 ianuarie, a fost prezentată de Roxana Ciuhulescu, a cărei eleganță și experiență au completat perfect atmosfera evenimentului. Seara a fost animată de un moment de stand-up comedy susținut de Mădălina de la Lipova




Despre inspirația din spatele colecției sale, Laura Istrate a declarat:

„Sunt ofițer și pasionată de modă, iar colecția mea este inspirată din uniforma militară. Am vrut să creez o colecție feminină și senzuală, în contrast cu rigiditatea și disciplina specifice domeniului militar. Poate fi descurajant să știi că există atât de mulți designeri în lume, însă trebuie să lași pasiunea să te conducă și să ai curajul de a ieși din tipare. Viziunea ta poate oferi o perspectivă complet nouă. Nu este un drum ușor, dar atâta timp cât îl parcurgi cu pasiune și autenticitate, rezultatul nu poate fi decât unul exemplar.”

Fondatoarea Art&Style School, Gabriela Țilica, a vorbit despre parcursul creativ și evoluția profesională a Laurei Istrate:

„Am continuat cursul de design vestimentar până am simțit că este pregătită să prindă aripi și are curajul să zboare spre visul ei. Sunt fericită că am putut să o ghidez în acest parcurs. Este un talent autentic, care a demonstrat prin muncă și dedicare că poate construi un drum solid în acest domeniu.”

Cristina Căriga, unul dintre modelele care au pus în valoare creațiile Laurei Istrate, a mărturisit că povestea de succes a Laurei Istrate o inspiră să-și urmeze cu perseverență propriul drum în modă.


CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu